Advent 3: E scris cum trebuie să ne fie Crăciunul

Azi a nins. De fapt, ieri. Azi am văzut eu zăpada. Satul meu a rămas neatins de fulgii jucăuși. La două sate distanță zăpada stă falnică pe case.

Zâmbesc. În timp ce conduc, înainte de a se desăpărți noaptea de zi, mă gândesc la Luca 3. O provocare lăsată de Ami Cristea pe Insta de a citi în fiecare zi câte un capitol din Luna.

E primul Crăciun în doi. Mi-am făcut lista pentru Crăciun. Ce să facem. Cum să facem. Îmi doream un Crăciun departe de zgomote, de liste de cadouri, de mirajul fericirii. Dar totuși, în învălmășeala de gânduri îmi apare imaginea lui Ioan Botezătorul. Parcă îl vedeam în fața mea.

Cine are două haine să împartă cu cine nu are, și cine are de mâncare să facă la fel.

Și ce legătură are asta cu Crăciunul?

Frângere. În două. În jumătate. 

Dar, Doamne. Și încep să argumentez eu cu Domnul. Dar fără rost.

Binecuvântarea este precedată de frângere. De trecere de linia confortului personal. 

Ba mai mult de atât: ”să împartă.” Nu să dea de pomană, nu să dea din milă. Nu, să dea ca atunci când ar primi. Să dea de parcă ar primi. 

Oare un Crăciun fericit stă în a te dărui, în a fi parte dintr-un grup, dintr-o familie? 

Și cine e singur? 

Același gând persistă.

Crăciunul stă în a dărui și a te dărui. 

Uit că sunt în localitate și viteza urcă în bord. Nu mult, 70.

Oare timpul poate fi un cadou? Oare pot dărui ceva fără să dăruiesc timp? 

Timp. Lumea e plină de cadouri de Crăciun. Plină de acte de bunătate. Dar oare timpul? Îl împărțim la doi?

Suntem gata să împărțim o masă cu o văduvă sau cu un copil orfan?

Suntem gata să ne rupem din timp și să ascultăm în loc să fim ascultați?

Suntem gata să deschidem ușa, când ne-ar veni să stăm în confort în jurul bradului?

Oare la ce a fost chemată biserica de Crăciun?

 

Doamne, când mă uit la viața lui Ioan văd clar cum trebuie să arate Crăciunul meu. Împărțit la doi. Să nu las dărnicia să ia locul dăruirii.  Crăciunul este despre Tine. Despre cum ai lăsat confortul și te-ai făcut Dar.

Ajută-mă ca de acest Crăciun să fiu un dar, nu un ”dar sunt prea ocupată”. 

Ajută-mă să fiu un dar care să se împartă, să se frângă pentru bucuria altora. 

set_reviste

Nu uitați de pachetul de 5 reviste Inimă de prințesă. Nu puteți rata acest pachet! 

Advent 2: Dă-mi ochi să văd

Aerul rece îmi străbate fiecare colțișor al ființei. Inima mea își dorește să simtă razele calde ale soarelui. Dar e iarnă. E timpul ei. Fiecare lucru își are timpul lui. 

Un copil se lipește de mine. ”Doamna, te iubesc.” Murmur un bine și îmi văd de ale mele. De lista mea. Aveam o groază de bifat azi la grădiniță. Trebuia să îmi ating obiectivele zilnice. Și-mi trece ziua. Și vin acasă cu gândul la ciupercuțele făcute de mami la cuptor. Ca să vezi, mai aveam mâncare de ieri, deci, mâine avem ciuperci. Am mâncat cu o față lungă. Dar să nu crezi că am avut pâine cu margarină. Nu, mâncare bună. Dar ochii mei nu puteau să vadă. Tot ce vedeam era faptul că nu aveam ciupercuțe umplute. 

Deschid Biblia. Luca 2: 7

Și a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfășat în scutece și l-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. 

Îmi apare un nod în gât. În casa de poposire nu era loc pentru ei. În casa de poposire nimeni nu a ieșit din tiparul unei liste pentru a face loc Pruncului. Nimeni nu L-a văzut. Nimeni nu și-a eliberat agenda pentru El. Și totuși, undeva, în câmp, niște păstori. Oameni simpli, văd Cerul deschis. Lasă tot ceea ce au, posibilitatea de a-și pierde sursa de venit și merg să vadă Pruncul. Niște oameni simpli. Și cei plini de bine, nu au timp. 

Ochiii deschiși ai păstorilor i-au făcut să vadă Cerul deschis. Ochii deschiși i-au condus la Prunc. Și eu. Eu pierd bucuria Cerului datorită listei zilnice. Nu că ar fi ea rea în sinea ei. Și totuși, sunt așa de prinsă în ceea ce am de făcut zilnic încât nu am timp să mă opresc să văd zâmbetul pur al copilului care se luminează când mă vede, nu am timp să mulțumesc părinților pentru mâncarea caldă, deoarece eu mi-am făcut o listă și de ceva nu merge ca la carte, se rupe firul voii bune.  

Bucuria nașterii o simte cei care sunt gata să lase tot ceea ce au și să se bucure de miracolul prezentului. Azi. Acum. Cerurile se deschid prin ceea ce e în jurul nostru. 

Un bătrân se pregătește de ani întregi să vadă Pruncul. Și când îi apare în față, nu Îl ratează. Nu ratează Cerul. 

Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta. 

Doamne, Simeon te-a văzut. Nu l-ai anunțat ziua în care vei trece pe la templu. Și totuși, nu te-a ratat. Nu a fost prea prins în dogme și tradiții. Dă-mi ochi să văd Cerul în fiecare zi. Să văd fâșii de Cer în ceea ce ai pus lângă mine. 

Ba mai mult, mă rog ca cei de lângă mine să simtă bucuria nașterii din inima mea. 

Dă-mi ochi să te văd în ochi de copil, în mirosul zăpezii, în lucrurile care nu ies cum vreau, în brațe timide, în litere, în Cuvânt. 

 

Azi e ziua a doua a lunii. Te provoc ca în fiecare zi până la Crăciun să citești un pasaj din Luca (o idee preluată de pe Insta). În fiecare zi, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi scrie o meditație pe marginea capitolului. Așa că, ne revedem aici în fiecare seară. 

Pachetul cu cele 5 reviste Inimă de Prințesă în aveți aici.  

Nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să mă transform în fluture

 

Nimeni nu mi-a spus în copilărie că viața de adult e grea. E dificilă. 

Nimeni nu mi-a spus că eu, omida, trebuie să mă transform în fluture. Și pe deasupra,  că nu voi fi întrebată când vreau să se întâmple asta. Nu. Doar m-am trezit cu aripi și am fost pusă să zbor. Și să aduc culoare pe fața celor din jur. Nu asta e menirea fluturilor? WhatsApp Image 2019-06-16 at 17.32.53

Doar că viața e grea. Și orice decizie trebuie luată cu cap. Și parcă și atunci când o iei cum trebuie, tot nu e cea mai bună variantă. 

Cele mai mari decizii le-am luat anul acesta. Și cu toate acestea, când mă uit la viitor îmi doresc să fiu din nou omidă. Să fiu din nou copilul care privea toată ziua norii, care se juca în praf și care dormea liniștit noaptea. Îmi doresc toate astea, dar azi sunt un fluture morocănos.

Sunt un fluture fricos care se uită la ziua de mâine cu frică. Azi nu sunt femeia din Proverbe 31. Nu sunt. Știu că asta ar trebui să scriu. Dar azi sunt mai mult o Ana care plânge, o Rut care nu știe exact unde se va stabili, o Estera pentru care ziua de mâine e posibil să nu fie. 

Halal fluture, nu? 

WhatsApp Image 2019-06-16 at 17.32.54

Mă separ de grupul de fluturi și mă ascund sub cireșul din copilărie. Privesc frunzele perfecte. Întind mâna după o cireașă si văd o omidă. Se va trasnforma și ea în fluture și nu va fi întrebată dacă își dorește asta. 

Sunt un fluture. Cu aripi ciopârțite. Un verset îmi vine în minte.

”Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi.” 

Doroteea, Eu știu că tu azi trebuie să fii un fluture. Nu îți fie frică. Doar fii fluture. Aripile tale nu îți sunt date pentru a le ține ascunse. Îți sunt date pentru un viitor plin de speranță. Zboară în pace. Zboară și iar zboară. Nu te-am întrebat dacă vrei aripi și nu te voi întreba când să ți le iau. Azi le ai. Zboară. Ești un fluture. Și dacă îți folosești aripile pentru Slava Mea, e în regulă să mai zbori și într-o aripă. 

WhatsApp Image 2019-06-16 at 17.32.54 (1)

 

 

Fiecare ”Da” pe care îl rostește o fată

Primul ”Da”

L-am spus demult. Înainte să te cunosc. Înainte să știu cine ești și când ai să vii. L-am zis prin credință. L-am zis ca o punere deoparte. Aveam de ales între a te aștepta pe tine și a-mi bate capul cu me

woman holding bouquet of flowers
Fotografie de Natasha Fernandez pe Pexels.com

tode de tot felul de a te găsi prin alte inimi. Nu am ales calea cea ușoară uneori. Îmi venea să renunț. Dar am ales să aștept în continuare. Am ales să îți spun acel ”da” fără să te cunosc. Prostie pentru unii, izvor de viață pentru mine. Nu sunt și nu am fost perfectă. Uneori acel ”da” nu părea să se vadă. Uneori forțam nota ba printr-o conversație în plină noapte, ba printr-o iluzie făcută de mâna mea. Dar am continuat. 

Al doilea „Da” 

Când mi-ai cerut prietenia. Să accept să mă cunoști mai bine? Mare lucru. Mi-a fost frică să renunț la primul meu ”Da”. Prea frică. Și uneori aveam impresia că era mai bine să dau înapoi. Dar tu ai știut ce vrei. Și ai avut răbdare. Și așa, zi după zi, am transformat primul ”da” în ”da, sunt prietena ta.” Multă rugăciune a fost în spate. Și parcă simțeam zi după zi cum rugăciunile rostite în perioada în care nu te cunoașteam dădeau rezultate. Și am început să mă bucur. 

Al treilea ”da” 

L-ai rostit cu un nod în gât. Emoții. Acum era timpul pentru un nou rol. Cercul s-a făcut mai mic și trebuia să aleg ce vreau în continuare. Și te-am ales. Pe tine. Un nou ”da” și o nouă aventură. 

Al patrulea ”da” 

Ziua cea mare. Sunt îmbrăcată în alb. Parcă văd niște lacrimi în ochii tăi. Îți vine să zici că lupta ta s-a încheiat. Eh, dragule. Abia acum începe. Acum începe șlefuirea. Azi sunt frumoasă și îți vine să mă mănânci, azi sunt toată un zâmbet și nu te contrazic. Dar… 

Al cincilea ”da”

… basmul zilei se creapă și vine alegerea zilnică. Acea alegere e parcă cea mai grea. Sunt zile în care ți-aș spune nu, dar știu ce am promis. Și așa e povestea acestui ”da”. Da și când respirația miroase a ceapă, da și când se mai depun kilograme, da și când sunt cea mai groaznică variantă a mea. 

 

Ne dorim tare mult al doilea da, și pe al patrulea, dar primul și al cincilea mai scârțâie. Dacă nu știm să trăim primul da, cu greu îl vom alege zilnic pe al cincilea. Pe cel care ține de alegere și nu de sentiment, de floricele și de magie. 

Acel DA al așteptării face bine. Te provoc să îl trăiești din plin. Zi după zi. Nu renunța. Dumnezeu chiar binecuvintează. 

De ce trăiesc superficial?

    Poate te regăsești în această întrebare, sau nu, dar eu mă gândeam zilele acestea la cum trăiesc și de ce fac asta și cealaltă. De ce fac unele lucruri doar de suprafață și de ce caut să impresionez? Nu știu despre tine, dar eu m-am săturat să fac umbră pământului degeaba. Nu sunt importantă, dar sunt iubită. Și nu de toți, dar sunt de Dumnezeu. Nu pot să fac multe, nu eu, dar El poate prin mine. De ce să ratez acestă viață care poate fi din belșug alături de Dumnezeu? Rețelele de socializare (nu spun că sunt rele), de multe ori te fac să nu mai trăiești cu adevărat în viața reală. În poze totul e bine, dar inima cum e? Nici nu te întrebi, ți-e frică de ce o să afli. Am observat… mi s-a întâmplat să fiu în locuri frumoase, să fac poză și să nu mă bucur de acel loc. Poate sunt singura sau poate nu. Ceea ce știu sigur e că nu prea mai există viață în rândul tinerilor. Suntem obosiți și fără chef. Ne plictisim și fugim doar după nou, modă și aprecierile celorlalți.

Păcatul nu-i atunci cand fața-i tristă
Și nici atunci când visele te dor,
Ci numai dac-o faptă altruistă
O faci de măntuială
Sau pentru nu știu care spectator.

Evadarea din mediocritate – Daniel Chirileanu

Oprește-te din tot ce faci când nu mai știi ce să faci. Caută un loc liniștit și citește Proverbe 3. Acolo găsim cum Dumnezeu poartă de grijă dacă ne încredem în El în toate domeniile vieții noastre dacă căutăm înțelepciunea și priceprea. Pentru că o viață trăită cu înțelepciunea care vine de la Dumnezeu nu poate fi superficială. Dumnezeu dă viață sufletelor noastre și o dă din belșug prin Isus și jertfa Lui. Noi prin El putem trăi cu adevărat, cu un scop mai presus de aceste lucruri trecătoare. Caută să fi plăcut lui Dumnezeu, nu oamenilor. Nu îți găsi împlinirea în aprecierile celorlalți. Poartă cununa înțelepciunii și trăiește pentru cer.  Ca tânăr, e greu să nu te conformezi mersurilor lumii, dar nu e imposibil. Uită-te la Daniel și prietenii lui, uită-te la Iosif și  mulți alți tineri care au trăit din plin după Cuvântul Domnului și au avut trecere înaintea oamenilor.

Toți suntem în căutarea a ceva mai bun. De aceea trăim superficial și facem totul de suprafață ca să arătăm că suntem și avem ceva „wow”. Dar prin puterile noastre nu vom găsi împlinire niciodată. Cum poți să scapi de o viață banală?

Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. 2 Timote 2:22

joy

Estera

Ce contează dacă mă joc cu inima unui băiat, oricum trăim sub har?!

Trăim într-o generație care testează orice. Apoi, vorba aia: ”Cum să îți iei mașină fără să o încerci?”. Și nu e greșit. Doar că în unele cazuri nu e tocmai bine. 

Cum ar fi domeniul inimilor. Inima e incredibilă, frântă de o mie de ori

photo of girl wearing bucket hat
Fotografie de 三 点 pe Pexels.com

ea tot se reface. Parcă e pasărea aia Phoenix care se naște din propria ei țărână. Și totuși, își păstrează cicatricile. Inima e orice vrei tu, numai uitucă nu e.

Vrem o relație de la 14 ani. Eu la 14 ani jucam fotbal. Și nu e greșit să vrei atenție din partea băieților. Păcat e să le iei inima și să o transformi în minge de fotbal. 

Păi da, că așa fac și ei. E drept. Așa facem. Noi le jucăm lor inima prin praf și ei o joacă pe a noastră. 

E drept să poți să o dai foarte ușor în bară într-o relație. Că dacă e să o luăm logic, ca o relație să meargă nu ține doar de tine, ține și de el. Poți să stai tu în cap, să faci tot ce ține de tine și totul să se rupă. 

Și exact asta trebuie să faci. 

Nu te juca cu inima lui știind că totul e har și că va fi bine. Da, va fi bine, că e har și Domnul vindecă, dar cicatrici tot rămân. 

Fii demnă și dacă vrei să ieși dintr-o relație, spune deschis. 

Fii sinceră și dacă nu îți place băiatul care se tot învârte pe lângă tine, spune-i. 

Nu juca la două mese. Am văzut băieți care plănuiau cererea în căsătorie și ele se pregăteau să se logodească cu alții. Și invers. Dar nu vreau să mă apunc acum să le scriu băieților. 

E vorba despre noi. 

Protejați inimile de lângă voi chiar de e vorba de har, de iertare și de o nouă zi. 

Spune cu toată sinceritatea ce ai pe inimă. 

Și nu intra într-o relație că poate va merge, poate nu. Protejează. 

Contează. Contează protejarea inimilor. Contează, deoarece modul în care trăiești înainte de căsătorie se va păstra și după căsătorie. 

 

Priviri încrucișate

     Printre miliardele de fețe de pe Pământ, mă ridic pe vârfuri și îmi las ochii să te caute. Cum voi ști că ești tu? Vei avea ceva prin care să te deosebesc de restul? O bucată din inima mea care să mă atragă spre tine? Vei  privi și tu peste ceilați oameni strigăndu-mi numele fără să ști cum mă cheamă? Ce vei face, cum va fi atunci când ne vom întâlni? Cum te voi recunoaște?

    Pare un joc care se repetă la nesfârșit până ce se oprește cu totul. Așteptarea sau căutarea ta pare  un maraton la care alerg fără să vreau, fără să mă opresc. Eu, un scop, restul băieților și tu. Care ar fi probabilitatea să mă îndrăgostesc din prima de băiatul potrivit. Și nici măcar nu știu ce înseamnă băiatul potrivit.

    Mi se spune să aștept, să mă bucur de așteptare și de perioada de „singurătate”. Eu sunt de acord și nu mă plâng. E bine acum, e liniște, e pace. E vorba despre când te voi întâlni. Mi-e fică că nu te voi recunoaște sau că te voi confunda. Mi-e frică că nu îți va plăceaa ce vei găsi și vei pleca. Și dacă vei pleca înseamnă că nu ești tu. Și acel tu poate fi oricine. Eu te aleg, sau tu mă alegi pe mine?

   Să ne oprim. M-am pierdut deja. Nu pot înțelege. De ce se îndrăgostesc oamenii? De ce aleg oamenii să se îndrăgostească? Sau nu fac asta? Se întâmplă ceva în interiorul lor care le dă peste cap gândirea și sentimentele, percepția despre lume și obiceiurile. Când te îndrăgostești faci multe lucruri pe care nu le-ai face altfel și nu ști de ce le faci și nici măcar nu te întrebi de ce le faci. Eu mă întreb, fiincă eu nu înțeleg. Nu m-am îndrăgostit. E peste puterile mele. Nu pot face față sentimentelor ce îți dezlipesc părți din tine și din cealaltă peroană și ei își construiesc o nouă identitate împreună. Nu va mai fi el sau ea, vor fi ei. Un pic din fiecare. După căsătorie vor fi una.

     Și vreau să înțeleg cum se degradează părți din ei pentru a forma un înterg. Un singur trup ce nu mai poate fi despărțit și nu trebuie despărțit. Aici vine iubirea. Îndrăgosteala leagă. Iubirea nu lasă să se dezlege. Nu știu ce se întâmplă când ne îndrăgostim. O să vă spun după ce o să se întâmple. Dar cred în iubire și ce poate face ea.

Dacă îndrăgosteala te face să fii cu capul în nori, departe de realitate, dragoste îți schimbă realitatea.

      Dragostea nu te ridică deasupra realității, dragostea îți schimbă realitatea. Pe a ta, pe a celor din jur. Și vorbesc de dragostea pură, de dragostea din Dumnezeu.

priviri

Sursa foto: Pinterest

Estera