Ce contează dacă mă joc cu inima unui băiat, oricum trăim sub har?!

Trăim într-o generație care testează orice. Apoi, vorba aia: ”Cum să îți iei mașină fără să o încerci?”. Și nu e greșit. Doar că în unele cazuri nu e tocmai bine. 

Cum ar fi domeniul inimilor. Inima e incredibilă, frântă de o mie de ori

photo of girl wearing bucket hat
Fotografie de 三 点 pe Pexels.com

ea tot se reface. Parcă e pasărea aia Phoenix care se naște din propria ei țărână. Și totuși, își păstrează cicatricile. Inima e orice vrei tu, numai uitucă nu e.

Vrem o relație de la 14 ani. Eu la 14 ani jucam fotbal. Și nu e greșit să vrei atenție din partea băieților. Păcat e să le iei inima și să o transformi în minge de fotbal. 

Păi da, că așa fac și ei. E drept. Așa facem. Noi le jucăm lor inima prin praf și ei o joacă pe a noastră. 

E drept să poți să o dai foarte ușor în bară într-o relație. Că dacă e să o luăm logic, ca o relație să meargă nu ține doar de tine, ține și de el. Poți să stai tu în cap, să faci tot ce ține de tine și totul să se rupă. 

Și exact asta trebuie să faci. 

Nu te juca cu inima lui știind că totul e har și că va fi bine. Da, va fi bine, că e har și Domnul vindecă, dar cicatrici tot rămân. 

Fii demnă și dacă vrei să ieși dintr-o relație, spune deschis. 

Fii sinceră și dacă nu îți place băiatul care se tot învârte pe lângă tine, spune-i. 

Nu juca la două mese. Am văzut băieți care plănuiau cererea în căsătorie și ele se pregăteau să se logodească cu alții. Și invers. Dar nu vreau să mă apunc acum să le scriu băieților. 

E vorba despre noi. 

Protejați inimile de lângă voi chiar de e vorba de har, de iertare și de o nouă zi. 

Spune cu toată sinceritatea ce ai pe inimă. 

Și nu intra într-o relație că poate va merge, poate nu. Protejează. 

Contează. Contează protejarea inimilor. Contează, deoarece modul în care trăiești înainte de căsătorie se va păstra și după căsătorie. 

 

Priviri încrucișate

     Printre miliardele de fețe de pe Pământ, mă ridic pe vârfuri și îmi las ochii să te caute. Cum voi ști că ești tu? Vei avea ceva prin care să te deosebesc de restul? O bucată din inima mea care să mă atragă spre tine? Vei  privi și tu peste ceilați oameni strigăndu-mi numele fără să ști cum mă cheamă? Ce vei face, cum va fi atunci când ne vom întâlni? Cum te voi recunoaște?

    Pare un joc care se repetă la nesfârșit până ce se oprește cu totul. Așteptarea sau căutarea ta pare  un maraton la care alerg fără să vreau, fără să mă opresc. Eu, un scop, restul băieților și tu. Care ar fi probabilitatea să mă îndrăgostesc din prima de băiatul potrivit. Și nici măcar nu știu ce înseamnă băiatul potrivit.

    Mi se spune să aștept, să mă bucur de așteptare și de perioada de „singurătate”. Eu sunt de acord și nu mă plâng. E bine acum, e liniște, e pace. E vorba despre când te voi întâlni. Mi-e fică că nu te voi recunoaște sau că te voi confunda. Mi-e frică că nu îți va plăceaa ce vei găsi și vei pleca. Și dacă vei pleca înseamnă că nu ești tu. Și acel tu poate fi oricine. Eu te aleg, sau tu mă alegi pe mine?

   Să ne oprim. M-am pierdut deja. Nu pot înțelege. De ce se îndrăgostesc oamenii? De ce aleg oamenii să se îndrăgostească? Sau nu fac asta? Se întâmplă ceva în interiorul lor care le dă peste cap gândirea și sentimentele, percepția despre lume și obiceiurile. Când te îndrăgostești faci multe lucruri pe care nu le-ai face altfel și nu ști de ce le faci și nici măcar nu te întrebi de ce le faci. Eu mă întreb, fiincă eu nu înțeleg. Nu m-am îndrăgostit. E peste puterile mele. Nu pot face față sentimentelor ce îți dezlipesc părți din tine și din cealaltă peroană și ei își construiesc o nouă identitate împreună. Nu va mai fi el sau ea, vor fi ei. Un pic din fiecare. După căsătorie vor fi una.

     Și vreau să înțeleg cum se degradează părți din ei pentru a forma un înterg. Un singur trup ce nu mai poate fi despărțit și nu trebuie despărțit. Aici vine iubirea. Îndrăgosteala leagă. Iubirea nu lasă să se dezlege. Nu știu ce se întâmplă când ne îndrăgostim. O să vă spun după ce o să se întâmple. Dar cred în iubire și ce poate face ea.

Dacă îndrăgosteala te face să fii cu capul în nori, departe de realitate, dragoste îți schimbă realitatea.

      Dragostea nu te ridică deasupra realității, dragostea îți schimbă realitatea. Pe a ta, pe a celor din jur. Și vorbesc de dragostea pură, de dragostea din Dumnezeu.

priviri

Sursa foto: Pinterest

Estera

Ce pierd fetele care așteaptă?

Nici nu mai știu să vă spun de câte ori am auzit acest lucru. Bine, poate nu în cuvinte, dar în priviri lungi, în comentarii pe la spate, în vorbe ironice.

Să aștepți momentul lui Dumnezeu în ceea ce privește căsătoria nu e o pierdere. Iar cine îți spune asta nu știe ce înseamnă să trăiești prin credință.

Bine, bine.

Și fetele care nu așteaptă?

Nu știu. Poate că pierd ceva, poate că nu.

Și atunci care e câștigul?

Sunt câteva lucruri, dar voi vorbi despre ele într-un alt articol.

Da, cred că se poate întâmpla ca o fată să aștepte, dar apoi să sfârșească în lacrimi. Există această posibilitate. Dar nu pentru că a făcut ea o greșeală. Ci pentru că într-o relație sunt doi. Poți să te dai tu cu capul de toți pereții inimii, că tot nu îi poți pune dragoste în inima celui care nu mai alege să rămână.

Nu. Nu pierd nimic fetele care așteaptă, fetele care trăiesc din plin singurătatea lor. Fetele care construiesc cetăți. Chiar nu pierd nimic. 

Da,poate nu prea au har de cum să spună vorbe dulci sau să își dea ochii peste cap, dar vor învăța asta- în sensul bun. Vor învăța toate astea alături de un singur băiat.

Dumnezeu răsplătește credincioșia omului.

În ceea ce privește așteptarea pierd doar fetele care nu trăiesc din plin. Fetele care visează cu ochii deschiși la imposibil, care așteaptă precum Rapunzel. Pierd fetele care au făcut un idol din așteptare. Pierd fetele care se cred așa de sfinte din cauza așteptării lor, că nu văd binecuvântarea din fața ochilor. 

Nu te grăbi să ai prieten din motive greșite. Intră într-o relație doar dacă acea relație te va apropia de Domnul. Dacă acea relație te va crește.

Nu pierzi nimic așteptând. Pierzi cam totul așteptând din motive greșite.

Trebuie să iei decizia așteptării prin credință și convinsă că faci această alegere spre slava lui Cristos. Nu alege asta doar pentru a da bine. 

Fii o fată care face din așteptarea ei un mijloc prin care Dumnezeu să își arate slava. 

Imperfectă, dar iubită

”Tu ești frumoasă, harnică, bândă, iertătoare, înțeleaptă, altruistă, pasionată, inteligentă, comunicativă, trasparentă, grijulie, loială, reală, adorabilă, modestă, onestă, atentă, elegantă, dornică, autentică…”

Asta spune discursul unui băiat destul de urmărit din online. Apoi, cam ființa perfectă descria el. Nu știu voi, dar vă spun povestea mea.

 

Sunt așa de frumoasă că dimineața când mă trezesc, tati îmi zice că sunt ciupoasă. 

Sunt așa de harnică că am zile când mami îmi împătură hainele. 

Sunt așa de înțeleaptă, că las gura să vorbească fără să o conectez la creier. 

Sunt așa de inteligentă, că zilele trecute am încurcat tabla înmulțirii. 

Sunt așa  elegantă, că duminica iau primul lucru pe care îl găsesc în dulap și mă rog să nu fie șifonat. 

Sunt așa de cumpătată că mânânc o ciocolată în miez de noapte fără mustrări de conștiință.

Sunt așa de loială, că uit că am o cea mai bună prietenă. 

Sunt așa de autentică, că uneori nici nu mai știu cine sunt. 

Da, și pot continua. Nu, nu am o valoare de sine scăzută. Nu. Știu cine sunt. Sunt fiică de Dumnezeu. Și dacă e să nu fiu văzută ca în enumerația de mai sus e că Dumnezeu a pus dragoste în ochii celor de lângă mine.

Dacă sunt ceva pe acest pământ, e pentru că am un Dumnezeu care mă iubește. 

Nu. Nu sunt perfectă. Uneori sunt așa de pământ că nu se vede nici urmă de Cer în mine. Dar harul lui Dumnezeu rămâne și prin ochii Lui sunt iubită. Pot să o dau în bară în toate, să nu fiu nimic, dar râmân iubită. Iubită de Cer. Și asta îmi dă putere să fac lucruri mărețe. Să îmi pun talantul în negoț.

Și da, nu vreau ca un băiat să mă aleagă pentru perfecțiunea mea. Că acolo unde falimentez eu, o altă fată excelează și oricând poate alege o altă variantă.

Vreau să fiu soția unui băiat care atunci când îmi deschid inima în fața lui să îi zic cele mai grele lupte ale mele, el să mă vadă iubită. Asta vreau. Dacă e să fie invers, se va naște dezamăgire. 

Și încă ceva. Măi, am ajuns să fim atât de pline de noi. Că noi suntem cele mai cel. Și suntem. Dar parcă nu se mai ajunge la noi nici cu prăjina. Repet, suntem valoroase, dar prea ne credem buricul pământului. Uităm smerenia. Și apoi ne plângem că nu există băieți buni pentru noi. Știți de ce? Că ne vedem sinele în loc să îl căutăm să îl vedem pe Dumnezeu îi noi. Dar asta e o altă discuție. Să revin. 

Voi putea să îmi pierd locul de muncă, să fac greșeală după greșeală astfel încât cei din jur să mă vadă o femeie care nu mai intră în standarde, dar pentru băiatul care înainte de orice mă vede iubită, voi rămâne iubiă. Iubita lui. Și perfectă. Perfectă prin ochii iubirii. 

Într-o relație trebuie să fii așa cum ești. Și suntem în păcat. Dacă ne vom căsători cu băiatul în ochii căruia vom semăna doar perfecțiunea noastră, va fi o căsnicie grea, dacă nu se va sfârși în divorț.

Voi alege băiatul în fața căruia să pot să îmi plâng urâțenia firii și el să îmi spună: ”ești iubită. Întâi de Dumnezeu și apoi de mine.”

Dar poate asta e doar povestea mea.

Oricum ar fi – să știți că sunteți iubite. Iubite până la capăt. 

Nu există părtășie cu Dumnezeu fără să vrei asta!

Ultima perioadă a fost cam dată peste cap pentru mine. Dar pentru cine nu este? Pentru cine nu se adună o grămadă de lucruri care să te facă să nu mai ieși din casă?

Dar ieri am zis- Gata.

De mâine încep să schimb anumite lucruri în viața mea. Viața nu e un sprint. Viața e un maraton în care trebuie să știi să ajustezi viteza la distanță. Dacă nu te lupți pentru timpul tău cu Dumnezeu să nu te miri că nu vei avea putere pe câmpul de luptă al vieții (2)

Mi-am pus alarma să sune la 5 jumătate. Când a auzit sora mea că mă trezesc la ora aia pentru alergat, a început să râdă. Pentru mâncat ciocolată aia- ar fi fost ceva normal.

Să vă povestesc, dar dacă vreți puteți trece  direct la concluzie.

Sună alarma la 5:30. Deschid ochii. Ridic capul. Afară plouă cu găleata. No, perfect. Început cu stângul. Alergat nu se putea pune problema, deci aveam mai mult timp pentru părtășie. Doar că așa e omul, am pus capul pe pernă încă câteva secunde, care fără să vreau s-au transformat în minute bune.

Lupta mea:

– Mai stai un pic.  

– Dar așa mi-am zis. Nu, trebuie să mă ridic. Trebuie să..

– Plouă afară. E rece. Bate vântul.

– Nu, la alergat nu mai ies, dar să stau cu Domnul trebuie.

– Ai timp să te rogi în timp ce conduci. Mai stai un pic. 

-Nu, dar i-am zis și Esterei că o să fac asta.

-Cum să te ridici acum când toată ziua vei fi prin vreme rea? Mai stai un pic. 

-Nu. De data asta nu.

Nu era doar vocea din capul meu. Era vocea celui rău. E doar un exemplu. Nu știu dacă voi aveți astfel de conversații, dar eu am. Bine, nu cu diavolul. Cu mine. Mereu am motive să ies din zona mea de confort, să stau cu Dumnezeu cu adevărat, să fac o slujire sau alta.

Știți care e problema? 

Că nu avem un timp real cu Dumnezeu. Dacă avem, ne punem pe net poze de la timpul de părtășie. Nu zic că e rău. Dar uneori așa de repede suntem deranjați de o notificare. De gândul că trebuie să răspundem la acel mesaj.

_Dacă nu te lupți pentru timpul tău cu Dumnezeu să nu te miri că nu vei avea putere pe câmpul de luptă al vieții. (1)

Dar cu cât vom spune mai mult ”da” la distragerile din jurul nostru, cu atât vom spune mai greu ”da” părtășiei cu Dumnezeu. 

Nu avem părtășie cu El pentru că nu ne planificăm întâlnirea cu El. Simplu. 

Ceea ce nu programezi, nu rămâne stabilit. 

Dacă mergi pe ideea, voi avea eu timp azi cu El, atunci o vei lăsa mai pe prânz, apoi intervine ceva, apoi pe seară ești prea obosită. 

Nu îți propune o părtășie de o oră. Mai ales la început. 15 minute. Stabilește ce faci în astea 15 minute. Gândește-te ce carte din Biblie vei citi, ce devoțional vei citi, ce verset vei memora. Ce cântare vei învăța. 

Dacă nu te lupți pentru timpul tău cu Dumnezeu să nu te miri că nu vei avea putere pe câmpul de luptă al vieții. 

Fixează în programul tău zilnic timpul tău cu Dumnezeu și ține-te cu dinții cu el. 

Revista se poate cumpăra de aici: https://www.ecasacartii.ro/revista-crestina-inima-de-printesa-numarul-5.html 

 

Roagă-te!

Când lumea din jurul tău se face un cerc care nu se mai oprește, roagă-te. 

Când ai un zâmbet până la urechi și simți că viața e toată un cer fără nori, roagă-te. 

Când lacrimile în noapte pot inunda gropile țării, roagă-te. 

Când simți că nu mai ai putere nici pentru un pas, roagă-te. Roagă-te cu toată ființa. Roagă-te când pornești dimineața de acasă și când te întorci acasă. 

Roagă-te să nu Îl uiți pe Dumnezeu în fiecare acțiune pe care o vei avea de făcut într-o zi. 

Roagă-te să îți investești timpul în ceea ce contează. Să petreci timpul alături de oameni de valoare. 

Roagă-te să ai ochi să vezi pe cel căzut între tâlhari. 

Roagă-te să ai putere să îți ceri iertare. 

Roagă-te să crezi că frumusețea lucrurilor stă în timpul lui Dumnezeu. 

Roagă-te. 

Roagă-te și când nu îți vine să te rogi. 

Roagă-te un pic. Și sincer. Și rugăciunea va curge. Va curge lin. Curat. Ca o jerftă care este primită de Dumnezeu. 

Roagă-te conștientă că ai intrare la Tatăl prin jertfa Fiului. 

Roagă-te. 

Acesta este sfatul meu. Roagă-te. 

Frate, tu ai grijă cum te-mbraci?

Cine ar fi zis că acesta este un subiect despre care aș putea să scriu, dar na, așa e scris. 

Pentru următoarele cuvinte nu îmi voi cere iertare, poate doar pentru necizelarea lor. 

Băieți, explicați-mi și mie, așa, ca să pricep, de ce aveți nevoie de pantalonii ăia care să puște pe voi, sau de cămașa aia strâmtă, sau să vă pensați/ epilați. Serios. Care e ideea? Să ne cuceriți? Să vă vedem formele? 

 Am mers și eu la o biserică de oraș din Oradea. Și iese grupul de laudă și închinare în față. Și unul dintre cei din față, la modă, domnule. 

Pantaloni strâmți, cămașă strâmtă. Tot tacâmul. Aaa nu. Slim. Așa îi zice ținutei. Era și comic într-un timp. Că nu se putea apleca bine după chitară și ce mai avea el acolo. Că na, era slim. Dar bine, bine. Scopul ieșirii în față e să conduci oamenii în închinare, nu să le atragi fetelor atenția asupra formelor tale. Da, parcă văd că o să ziceți că asta e problema mea, că nu știu să privesc la slujire, la inimă. Ba știu, dar din câte știu mă duc la biserică, nu la o prezentare de modă. 

Dacă așa vreți să cuceriți o fată, apoi nu mai am nimic de zis. Ba da, am. Dar mă abțin. 

Judecați fetele pentru modul în care se îmbracă. Că fustă strâmtă, că decolteu. Dar văd că în ultimul timp nu sunteți mai prejos. 

Da, cred că e și vina noastră. 

Dacă noi nu am fi impresionate de asta, nu cred că ați fi atrași de un astfel de stil vestimentar. Da, noi, fetele, o grămadă dintre noi, suntem atrase de băieți care dau bine în poză, pensați, epilați, mulați. 

Asta căutăm, asta primim. 

Dar am întrebat azi câteva fete pe instagram. Vă las răspunsurile lor: 

*Cred că nu își dau seama că dezgustă fetele.*

*Cred că din același motiv pentru care tot mai multe fete poartă fuste scurte.*

*Pentru că societatea își face simțită prezența.*

*Să fie și ei în trend cu moda. Dar nu își dau seama că arată nașpa.*

Aș putea să las mai multe mesaje primite de la fete, dar ați prins ideea. 

Cauți să atragi prin modul în care te îmbraci atunci când nu ai substrat. Nu vă supărați pe mine. Nu lăsați lumea să vă dicteze cum să vă îmbrăcați. Nu găsiți haine bărbătești? Creați o linie proprie de haine. Nu căuta să impresionezi prin corpul tău sau prin hainele tale. 

O fată cu adevărat ascunsă în Cristos nu se va lăsa impresionată de hainele tale mulate, de pectoralii tăi și de alte grupe de mușchi lucrate. Da, nu zic să nu mergi la sală. Nu e păcat. Dar așa cum o fată își păstrează formele pentru soțul ei, așa se pot păstra și mușchii pentru o singură fată. 

O fată pocăită se uită la caracterul din spatele mușchilor, iar o vestimentație care nu o pune pe genunchi nu cred că o va impresiona. 

Și noi ca fete greșim. Uneori ne îmbrăcăm provocator. Alteori ne ducem înspre stilul masculin. Asta vrea diavolul. Să anuleze idee de gen. Masculinitatea e așa de frumoasă. 

Băiete, fii bărbat! Nu în felul lumii, în felul lui Dumnezeu. 

Îmbracă-te adecvat. Onorează-l pe Dumnezeu prin îmbrăcămintea ta. Îmbracă-te cu gust, dar nu exagera. Simplu și clasic. Elegant și rafinat, mereu gata să îți murdărești hainele ca să ajuți pe cineva. 

Și nu uita de interior. 

Îmbracă-te înțelept!

P.S. Nu zic că toții băieții din biserici se încadrează în cuvintele de mai sus, dar spre asta ne îndreptăm.