Imperfectă, dar iubită

”Tu ești frumoasă, harnică, bândă, iertătoare, înțeleaptă, altruistă, pasionată, inteligentă, comunicativă, trasparentă, grijulie, loială, reală, adorabilă, modestă, onestă, atentă, elegantă, dornică, autentică…”

Asta spune discursul unui băiat destul de urmărit din online. Apoi, cam ființa perfectă descria el. Nu știu voi, dar vă spun povestea mea.

 

Sunt așa de frumoasă că dimineața când mă trezesc, tati îmi zice că sunt ciupoasă. 

Sunt așa de harnică că am zile când mami îmi împătură hainele. 

Sunt așa de înțeleaptă, că las gura să vorbească fără să o conectez la creier. 

Sunt așa de inteligentă, că zilele trecute am încurcat tabla înmulțirii. 

Sunt așa  elegantă, că duminica iau primul lucru pe care îl găsesc în dulap și mă rog să nu fie șifonat. 

Sunt așa de cumpătată că mânânc o ciocolată în miez de noapte fără mustrări de conștiință.

Sunt așa de loială, că uit că am o cea mai bună prietenă. 

Sunt așa de autentică, că uneori nici nu mai știu cine sunt. 

Da, și pot continua. Nu, nu am o valoare de sine scăzută. Nu. Știu cine sunt. Sunt fiică de Dumnezeu. Și dacă e să nu fiu văzută ca în enumerația de mai sus e că Dumnezeu a pus dragoste în ochii celor de lângă mine.

Dacă sunt ceva pe acest pământ, e pentru că am un Dumnezeu care mă iubește. 

Nu. Nu sunt perfectă. Uneori sunt așa de pământ că nu se vede nici urmă de Cer în mine. Dar harul lui Dumnezeu rămâne și prin ochii Lui sunt iubită. Pot să o dau în bară în toate, să nu fiu nimic, dar râmân iubită. Iubită de Cer. Și asta îmi dă putere să fac lucruri mărețe. Să îmi pun talantul în negoț.

Și da, nu vreau ca un băiat să mă aleagă pentru perfecțiunea mea. Că acolo unde falimentez eu, o altă fată excelează și oricând poate alege o altă variantă.

Vreau să fiu soția unui băiat care atunci când îmi deschid inima în fața lui să îi zic cele mai grele lupte ale mele, el să mă vadă iubită. Asta vreau. Dacă e să fie invers, se va naște dezamăgire. 

Și încă ceva. Măi, am ajuns să fim atât de pline de noi. Că noi suntem cele mai cel. Și suntem. Dar parcă nu se mai ajunge la noi nici cu prăjina. Repet, suntem valoroase, dar prea ne credem buricul pământului. Uităm smerenia. Și apoi ne plângem că nu există băieți buni pentru noi. Știți de ce? Că ne vedem sinele în loc să îl căutăm să îl vedem pe Dumnezeu îi noi. Dar asta e o altă discuție. Să revin. 

Voi putea să îmi pierd locul de muncă, să fac greșeală după greșeală astfel încât cei din jur să mă vadă o femeie care nu mai intră în standarde, dar pentru băiatul care înainte de orice mă vede iubită, voi rămâne iubiă. Iubita lui. Și perfectă. Perfectă prin ochii iubirii. 

Într-o relație trebuie să fii așa cum ești. Și suntem în păcat. Dacă ne vom căsători cu băiatul în ochii căruia vom semăna doar perfecțiunea noastră, va fi o căsnicie grea, dacă nu se va sfârși în divorț.

Voi alege băiatul în fața căruia să pot să îmi plâng urâțenia firii și el să îmi spună: ”ești iubită. Întâi de Dumnezeu și apoi de mine.”

Dar poate asta e doar povestea mea.

Oricum ar fi – să știți că sunteți iubite. Iubite până la capăt. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s