Advent 2: Dă-mi ochi să văd

Aerul rece îmi străbate fiecare colțișor al ființei. Inima mea își dorește să simtă razele calde ale soarelui. Dar e iarnă. E timpul ei. Fiecare lucru își are timpul lui. 

Un copil se lipește de mine. ”Doamna, te iubesc.” Murmur un bine și îmi văd de ale mele. De lista mea. Aveam o groază de bifat azi la grădiniță. Trebuia să îmi ating obiectivele zilnice. Și-mi trece ziua. Și vin acasă cu gândul la ciupercuțele făcute de mami la cuptor. Ca să vezi, mai aveam mâncare de ieri, deci, mâine avem ciuperci. Am mâncat cu o față lungă. Dar să nu crezi că am avut pâine cu margarină. Nu, mâncare bună. Dar ochii mei nu puteau să vadă. Tot ce vedeam era faptul că nu aveam ciupercuțe umplute. 

Deschid Biblia. Luca 2: 7

Și a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfășat în scutece și l-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. 

Îmi apare un nod în gât. În casa de poposire nu era loc pentru ei. În casa de poposire nimeni nu a ieșit din tiparul unei liste pentru a face loc Pruncului. Nimeni nu L-a văzut. Nimeni nu și-a eliberat agenda pentru El. Și totuși, undeva, în câmp, niște păstori. Oameni simpli, văd Cerul deschis. Lasă tot ceea ce au, posibilitatea de a-și pierde sursa de venit și merg să vadă Pruncul. Niște oameni simpli. Și cei plini de bine, nu au timp. 

Ochiii deschiși ai păstorilor i-au făcut să vadă Cerul deschis. Ochii deschiși i-au condus la Prunc. Și eu. Eu pierd bucuria Cerului datorită listei zilnice. Nu că ar fi ea rea în sinea ei. Și totuși, sunt așa de prinsă în ceea ce am de făcut zilnic încât nu am timp să mă opresc să văd zâmbetul pur al copilului care se luminează când mă vede, nu am timp să mulțumesc părinților pentru mâncarea caldă, deoarece eu mi-am făcut o listă și de ceva nu merge ca la carte, se rupe firul voii bune.  

Bucuria nașterii o simte cei care sunt gata să lase tot ceea ce au și să se bucure de miracolul prezentului. Azi. Acum. Cerurile se deschid prin ceea ce e în jurul nostru. 

Un bătrân se pregătește de ani întregi să vadă Pruncul. Și când îi apare în față, nu Îl ratează. Nu ratează Cerul. 

Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta. 

Doamne, Simeon te-a văzut. Nu l-ai anunțat ziua în care vei trece pe la templu. Și totuși, nu te-a ratat. Nu a fost prea prins în dogme și tradiții. Dă-mi ochi să văd Cerul în fiecare zi. Să văd fâșii de Cer în ceea ce ai pus lângă mine. 

Ba mai mult, mă rog ca cei de lângă mine să simtă bucuria nașterii din inima mea. 

Dă-mi ochi să te văd în ochi de copil, în mirosul zăpezii, în lucrurile care nu ies cum vreau, în brațe timide, în litere, în Cuvânt. 

 

Azi e ziua a doua a lunii. Te provoc ca în fiecare zi până la Crăciun să citești un pasaj din Luca (o idee preluată de pe Insta). În fiecare zi, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi scrie o meditație pe marginea capitolului. Așa că, ne revedem aici în fiecare seară. 

Pachetul cu cele 5 reviste Inimă de Prințesă în aveți aici.  

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s