Nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să mă transform în fluture

 

Nimeni nu mi-a spus în copilărie că viața de adult e grea. E dificilă. 

Nimeni nu mi-a spus că eu, omida, trebuie să mă transform în fluture. Și pe deasupra,  că nu voi fi întrebată când vreau să se întâmple asta. Nu. Doar m-am trezit cu aripi și am fost pusă să zbor. Și să aduc culoare pe fața celor din jur. Nu asta e menirea fluturilor? WhatsApp Image 2019-06-16 at 17.32.53

Doar că viața e grea. Și orice decizie trebuie luată cu cap. Și parcă și atunci când o iei cum trebuie, tot nu e cea mai bună variantă. 

Cele mai mari decizii le-am luat anul acesta. Și cu toate acestea, când mă uit la viitor îmi doresc să fiu din nou omidă. Să fiu din nou copilul care privea toată ziua norii, care se juca în praf și care dormea liniștit noaptea. Îmi doresc toate astea, dar azi sunt un fluture morocănos.

Sunt un fluture fricos care se uită la ziua de mâine cu frică. Azi nu sunt femeia din Proverbe 31. Nu sunt. Știu că asta ar trebui să scriu. Dar azi sunt mai mult o Ana care plânge, o Rut care nu știe exact unde se va stabili, o Estera pentru care ziua de mâine e posibil să nu fie. 

Halal fluture, nu? 

WhatsApp Image 2019-06-16 at 17.32.54

Mă separ de grupul de fluturi și mă ascund sub cireșul din copilărie. Privesc frunzele perfecte. Întind mâna după o cireașă si văd o omidă. Se va trasnforma și ea în fluture și nu va fi întrebată dacă își dorește asta. 

Sunt un fluture. Cu aripi ciopârțite. Un verset îmi vine în minte.

”Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi.” 

Doroteea, Eu știu că tu azi trebuie să fii un fluture. Nu îți fie frică. Doar fii fluture. Aripile tale nu îți sunt date pentru a le ține ascunse. Îți sunt date pentru un viitor plin de speranță. Zboară în pace. Zboară și iar zboară. Nu te-am întrebat dacă vrei aripi și nu te voi întreba când să ți le iau. Azi le ai. Zboară. Ești un fluture. Și dacă îți folosești aripile pentru Slava Mea, e în regulă să mai zbori și într-o aripă. 

WhatsApp Image 2019-06-16 at 17.32.54 (1)

 

 

Fiecare ”Da” pe care îl rostește o fată

Primul ”Da”

L-am spus demult. Înainte să te cunosc. Înainte să știu cine ești și când ai să vii. L-am zis prin credință. L-am zis ca o punere deoparte. Aveam de ales între a te aștepta pe tine și a-mi bate capul cu me

woman holding bouquet of flowers
Fotografie de Natasha Fernandez pe Pexels.com

tode de tot felul de a te găsi prin alte inimi. Nu am ales calea cea ușoară uneori. Îmi venea să renunț. Dar am ales să aștept în continuare. Am ales să îți spun acel ”da” fără să te cunosc. Prostie pentru unii, izvor de viață pentru mine. Nu sunt și nu am fost perfectă. Uneori acel ”da” nu părea să se vadă. Uneori forțam nota ba printr-o conversație în plină noapte, ba printr-o iluzie făcută de mâna mea. Dar am continuat. 

Al doilea „Da” 

Când mi-ai cerut prietenia. Să accept să mă cunoști mai bine? Mare lucru. Mi-a fost frică să renunț la primul meu ”Da”. Prea frică. Și uneori aveam impresia că era mai bine să dau înapoi. Dar tu ai știut ce vrei. Și ai avut răbdare. Și așa, zi după zi, am transformat primul ”da” în ”da, sunt prietena ta.” Multă rugăciune a fost în spate. Și parcă simțeam zi după zi cum rugăciunile rostite în perioada în care nu te cunoașteam dădeau rezultate. Și am început să mă bucur. 

Al treilea ”da” 

L-ai rostit cu un nod în gât. Emoții. Acum era timpul pentru un nou rol. Cercul s-a făcut mai mic și trebuia să aleg ce vreau în continuare. Și te-am ales. Pe tine. Un nou ”da” și o nouă aventură. 

Al patrulea ”da” 

Ziua cea mare. Sunt îmbrăcată în alb. Parcă văd niște lacrimi în ochii tăi. Îți vine să zici că lupta ta s-a încheiat. Eh, dragule. Abia acum începe. Acum începe șlefuirea. Azi sunt frumoasă și îți vine să mă mănânci, azi sunt toată un zâmbet și nu te contrazic. Dar… 

Al cincilea ”da”

… basmul zilei se creapă și vine alegerea zilnică. Acea alegere e parcă cea mai grea. Sunt zile în care ți-aș spune nu, dar știu ce am promis. Și așa e povestea acestui ”da”. Da și când respirația miroase a ceapă, da și când se mai depun kilograme, da și când sunt cea mai groaznică variantă a mea. 

 

Ne dorim tare mult al doilea da, și pe al patrulea, dar primul și al cincilea mai scârțâie. Dacă nu știm să trăim primul da, cu greu îl vom alege zilnic pe al cincilea. Pe cel care ține de alegere și nu de sentiment, de floricele și de magie. 

Acel DA al așteptării face bine. Te provoc să îl trăiești din plin. Zi după zi. Nu renunța. Dumnezeu chiar binecuvintează. 

De ce trăiesc superficial?

    Poate te regăsești în această întrebare, sau nu, dar eu mă gândeam zilele acestea la cum trăiesc și de ce fac asta și cealaltă. De ce fac unele lucruri doar de suprafață și de ce caut să impresionez? Nu știu despre tine, dar eu m-am săturat să fac umbră pământului degeaba. Nu sunt importantă, dar sunt iubită. Și nu de toți, dar sunt de Dumnezeu. Nu pot să fac multe, nu eu, dar El poate prin mine. De ce să ratez acestă viață care poate fi din belșug alături de Dumnezeu? Rețelele de socializare (nu spun că sunt rele), de multe ori te fac să nu mai trăiești cu adevărat în viața reală. În poze totul e bine, dar inima cum e? Nici nu te întrebi, ți-e frică de ce o să afli. Am observat… mi s-a întâmplat să fiu în locuri frumoase, să fac poză și să nu mă bucur de acel loc. Poate sunt singura sau poate nu. Ceea ce știu sigur e că nu prea mai există viață în rândul tinerilor. Suntem obosiți și fără chef. Ne plictisim și fugim doar după nou, modă și aprecierile celorlalți.

Păcatul nu-i atunci cand fața-i tristă
Și nici atunci când visele te dor,
Ci numai dac-o faptă altruistă
O faci de măntuială
Sau pentru nu știu care spectator.

Evadarea din mediocritate – Daniel Chirileanu

Oprește-te din tot ce faci când nu mai știi ce să faci. Caută un loc liniștit și citește Proverbe 3. Acolo găsim cum Dumnezeu poartă de grijă dacă ne încredem în El în toate domeniile vieții noastre dacă căutăm înțelepciunea și priceprea. Pentru că o viață trăită cu înțelepciunea care vine de la Dumnezeu nu poate fi superficială. Dumnezeu dă viață sufletelor noastre și o dă din belșug prin Isus și jertfa Lui. Noi prin El putem trăi cu adevărat, cu un scop mai presus de aceste lucruri trecătoare. Caută să fi plăcut lui Dumnezeu, nu oamenilor. Nu îți găsi împlinirea în aprecierile celorlalți. Poartă cununa înțelepciunii și trăiește pentru cer.  Ca tânăr, e greu să nu te conformezi mersurilor lumii, dar nu e imposibil. Uită-te la Daniel și prietenii lui, uită-te la Iosif și  mulți alți tineri care au trăit din plin după Cuvântul Domnului și au avut trecere înaintea oamenilor.

Toți suntem în căutarea a ceva mai bun. De aceea trăim superficial și facem totul de suprafață ca să arătăm că suntem și avem ceva „wow”. Dar prin puterile noastre nu vom găsi împlinire niciodată. Cum poți să scapi de o viață banală?

Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. 2 Timote 2:22

joy

Estera

Ce contează dacă mă joc cu inima unui băiat, oricum trăim sub har?!

Trăim într-o generație care testează orice. Apoi, vorba aia: ”Cum să îți iei mașină fără să o încerci?”. Și nu e greșit. Doar că în unele cazuri nu e tocmai bine. 

Cum ar fi domeniul inimilor. Inima e incredibilă, frântă de o mie de ori

photo of girl wearing bucket hat
Fotografie de 三 点 pe Pexels.com

ea tot se reface. Parcă e pasărea aia Phoenix care se naște din propria ei țărână. Și totuși, își păstrează cicatricile. Inima e orice vrei tu, numai uitucă nu e.

Vrem o relație de la 14 ani. Eu la 14 ani jucam fotbal. Și nu e greșit să vrei atenție din partea băieților. Păcat e să le iei inima și să o transformi în minge de fotbal. 

Păi da, că așa fac și ei. E drept. Așa facem. Noi le jucăm lor inima prin praf și ei o joacă pe a noastră. 

E drept să poți să o dai foarte ușor în bară într-o relație. Că dacă e să o luăm logic, ca o relație să meargă nu ține doar de tine, ține și de el. Poți să stai tu în cap, să faci tot ce ține de tine și totul să se rupă. 

Și exact asta trebuie să faci. 

Nu te juca cu inima lui știind că totul e har și că va fi bine. Da, va fi bine, că e har și Domnul vindecă, dar cicatrici tot rămân. 

Fii demnă și dacă vrei să ieși dintr-o relație, spune deschis. 

Fii sinceră și dacă nu îți place băiatul care se tot învârte pe lângă tine, spune-i. 

Nu juca la două mese. Am văzut băieți care plănuiau cererea în căsătorie și ele se pregăteau să se logodească cu alții. Și invers. Dar nu vreau să mă apunc acum să le scriu băieților. 

E vorba despre noi. 

Protejați inimile de lângă voi chiar de e vorba de har, de iertare și de o nouă zi. 

Spune cu toată sinceritatea ce ai pe inimă. 

Și nu intra într-o relație că poate va merge, poate nu. Protejează. 

Contează. Contează protejarea inimilor. Contează, deoarece modul în care trăiești înainte de căsătorie se va păstra și după căsătorie. 

 

Priviri încrucișate

     Printre miliardele de fețe de pe Pământ, mă ridic pe vârfuri și îmi las ochii să te caute. Cum voi ști că ești tu? Vei avea ceva prin care să te deosebesc de restul? O bucată din inima mea care să mă atragă spre tine? Vei  privi și tu peste ceilați oameni strigăndu-mi numele fără să ști cum mă cheamă? Ce vei face, cum va fi atunci când ne vom întâlni? Cum te voi recunoaște?

    Pare un joc care se repetă la nesfârșit până ce se oprește cu totul. Așteptarea sau căutarea ta pare  un maraton la care alerg fără să vreau, fără să mă opresc. Eu, un scop, restul băieților și tu. Care ar fi probabilitatea să mă îndrăgostesc din prima de băiatul potrivit. Și nici măcar nu știu ce înseamnă băiatul potrivit.

    Mi se spune să aștept, să mă bucur de așteptare și de perioada de „singurătate”. Eu sunt de acord și nu mă plâng. E bine acum, e liniște, e pace. E vorba despre când te voi întâlni. Mi-e fică că nu te voi recunoaște sau că te voi confunda. Mi-e frică că nu îți va plăceaa ce vei găsi și vei pleca. Și dacă vei pleca înseamnă că nu ești tu. Și acel tu poate fi oricine. Eu te aleg, sau tu mă alegi pe mine?

   Să ne oprim. M-am pierdut deja. Nu pot înțelege. De ce se îndrăgostesc oamenii? De ce aleg oamenii să se îndrăgostească? Sau nu fac asta? Se întâmplă ceva în interiorul lor care le dă peste cap gândirea și sentimentele, percepția despre lume și obiceiurile. Când te îndrăgostești faci multe lucruri pe care nu le-ai face altfel și nu ști de ce le faci și nici măcar nu te întrebi de ce le faci. Eu mă întreb, fiincă eu nu înțeleg. Nu m-am îndrăgostit. E peste puterile mele. Nu pot face față sentimentelor ce îți dezlipesc părți din tine și din cealaltă peroană și ei își construiesc o nouă identitate împreună. Nu va mai fi el sau ea, vor fi ei. Un pic din fiecare. După căsătorie vor fi una.

     Și vreau să înțeleg cum se degradează părți din ei pentru a forma un înterg. Un singur trup ce nu mai poate fi despărțit și nu trebuie despărțit. Aici vine iubirea. Îndrăgosteala leagă. Iubirea nu lasă să se dezlege. Nu știu ce se întâmplă când ne îndrăgostim. O să vă spun după ce o să se întâmple. Dar cred în iubire și ce poate face ea.

Dacă îndrăgosteala te face să fii cu capul în nori, departe de realitate, dragoste îți schimbă realitatea.

      Dragostea nu te ridică deasupra realității, dragostea îți schimbă realitatea. Pe a ta, pe a celor din jur. Și vorbesc de dragostea pură, de dragostea din Dumnezeu.

priviri

Sursa foto: Pinterest

Estera

Ce pierd fetele care așteaptă?

Nici nu mai știu să vă spun de câte ori am auzit acest lucru. Bine, poate nu în cuvinte, dar în priviri lungi, în comentarii pe la spate, în vorbe ironice.

Să aștepți momentul lui Dumnezeu în ceea ce privește căsătoria nu e o pierdere. Iar cine îți spune asta nu știe ce înseamnă să trăiești prin credință.

Bine, bine.

Și fetele care nu așteaptă?

Nu știu. Poate că pierd ceva, poate că nu.

Și atunci care e câștigul?

Sunt câteva lucruri, dar voi vorbi despre ele într-un alt articol.

Da, cred că se poate întâmpla ca o fată să aștepte, dar apoi să sfârșească în lacrimi. Există această posibilitate. Dar nu pentru că a făcut ea o greșeală. Ci pentru că într-o relație sunt doi. Poți să te dai tu cu capul de toți pereții inimii, că tot nu îi poți pune dragoste în inima celui care nu mai alege să rămână.

Nu. Nu pierd nimic fetele care așteaptă, fetele care trăiesc din plin singurătatea lor. Fetele care construiesc cetăți. Chiar nu pierd nimic. 

Da,poate nu prea au har de cum să spună vorbe dulci sau să își dea ochii peste cap, dar vor învăța asta- în sensul bun. Vor învăța toate astea alături de un singur băiat.

Dumnezeu răsplătește credincioșia omului.

În ceea ce privește așteptarea pierd doar fetele care nu trăiesc din plin. Fetele care visează cu ochii deschiși la imposibil, care așteaptă precum Rapunzel. Pierd fetele care au făcut un idol din așteptare. Pierd fetele care se cred așa de sfinte din cauza așteptării lor, că nu văd binecuvântarea din fața ochilor. 

Nu te grăbi să ai prieten din motive greșite. Intră într-o relație doar dacă acea relație te va apropia de Domnul. Dacă acea relație te va crește.

Nu pierzi nimic așteptând. Pierzi cam totul așteptând din motive greșite.

Trebuie să iei decizia așteptării prin credință și convinsă că faci această alegere spre slava lui Cristos. Nu alege asta doar pentru a da bine. 

Fii o fată care face din așteptarea ei un mijloc prin care Dumnezeu să își arate slava. 

Imperfectă, dar iubită

”Tu ești frumoasă, harnică, bândă, iertătoare, înțeleaptă, altruistă, pasionată, inteligentă, comunicativă, trasparentă, grijulie, loială, reală, adorabilă, modestă, onestă, atentă, elegantă, dornică, autentică…”

Asta spune discursul unui băiat destul de urmărit din online. Apoi, cam ființa perfectă descria el. Nu știu voi, dar vă spun povestea mea.

 

Sunt așa de frumoasă că dimineața când mă trezesc, tati îmi zice că sunt ciupoasă. 

Sunt așa de harnică că am zile când mami îmi împătură hainele. 

Sunt așa de înțeleaptă, că las gura să vorbească fără să o conectez la creier. 

Sunt așa de inteligentă, că zilele trecute am încurcat tabla înmulțirii. 

Sunt așa  elegantă, că duminica iau primul lucru pe care îl găsesc în dulap și mă rog să nu fie șifonat. 

Sunt așa de cumpătată că mânânc o ciocolată în miez de noapte fără mustrări de conștiință.

Sunt așa de loială, că uit că am o cea mai bună prietenă. 

Sunt așa de autentică, că uneori nici nu mai știu cine sunt. 

Da, și pot continua. Nu, nu am o valoare de sine scăzută. Nu. Știu cine sunt. Sunt fiică de Dumnezeu. Și dacă e să nu fiu văzută ca în enumerația de mai sus e că Dumnezeu a pus dragoste în ochii celor de lângă mine.

Dacă sunt ceva pe acest pământ, e pentru că am un Dumnezeu care mă iubește. 

Nu. Nu sunt perfectă. Uneori sunt așa de pământ că nu se vede nici urmă de Cer în mine. Dar harul lui Dumnezeu rămâne și prin ochii Lui sunt iubită. Pot să o dau în bară în toate, să nu fiu nimic, dar râmân iubită. Iubită de Cer. Și asta îmi dă putere să fac lucruri mărețe. Să îmi pun talantul în negoț.

Și da, nu vreau ca un băiat să mă aleagă pentru perfecțiunea mea. Că acolo unde falimentez eu, o altă fată excelează și oricând poate alege o altă variantă.

Vreau să fiu soția unui băiat care atunci când îmi deschid inima în fața lui să îi zic cele mai grele lupte ale mele, el să mă vadă iubită. Asta vreau. Dacă e să fie invers, se va naște dezamăgire. 

Și încă ceva. Măi, am ajuns să fim atât de pline de noi. Că noi suntem cele mai cel. Și suntem. Dar parcă nu se mai ajunge la noi nici cu prăjina. Repet, suntem valoroase, dar prea ne credem buricul pământului. Uităm smerenia. Și apoi ne plângem că nu există băieți buni pentru noi. Știți de ce? Că ne vedem sinele în loc să îl căutăm să îl vedem pe Dumnezeu îi noi. Dar asta e o altă discuție. Să revin. 

Voi putea să îmi pierd locul de muncă, să fac greșeală după greșeală astfel încât cei din jur să mă vadă o femeie care nu mai intră în standarde, dar pentru băiatul care înainte de orice mă vede iubită, voi rămâne iubiă. Iubita lui. Și perfectă. Perfectă prin ochii iubirii. 

Într-o relație trebuie să fii așa cum ești. Și suntem în păcat. Dacă ne vom căsători cu băiatul în ochii căruia vom semăna doar perfecțiunea noastră, va fi o căsnicie grea, dacă nu se va sfârși în divorț.

Voi alege băiatul în fața căruia să pot să îmi plâng urâțenia firii și el să îmi spună: ”ești iubită. Întâi de Dumnezeu și apoi de mine.”

Dar poate asta e doar povestea mea.

Oricum ar fi – să știți că sunteți iubite. Iubite până la capăt.