Mamă de poveste

Eliza e o dulce. Cam de aceeași statură. Ne-am văzut în Cluj într-o zi destul de senină. Avea o dulceață de fetiță în brațe. Din aia pupabilă. Așa m-a făcut să îmi doresc un copil. Am stat de vorbă de parcă ne cunoașteam de o viață. Și cum mi-am zis că vreau să vă prezint oameni faini, m-am gândit să îi pun câteva întrebări să o cunoașteți și voi mai bine. 

1. Bună. Spune-ne câte ceva despre tine, de unde ești, vârsta, cu ce te ocupi etc.

Mă numesc Eliza, sunt un copil vesel, de 25 de ani, momentan locuiesc în Cluj, la origini sunt din Bacău și sunt mămica unei fetițe de 10 luni.

2. Care e pasiunea ta? Cum ai descoperit-o?

Pot spune că am mai multe pasiuni, dar cea mai principală este arta. Imi place să creez și să ilustrez sentimente, povești, în special poveștile de iubire, de nuntă, imagini și suprafețe. Mă găsiți pe Facebook: Eliza Pușcașu Art & Design. 

3. Trăim într-o perioadă în care sunt tot mai puțini oameni care au o pasiune, care pun sufletul în ceva. Care e sfatul tău cu privire la descoperirea pasiunii? Sunt anumiți pași?

 Eu cred ca fiecare avem ceva special, doar că de multe ori nu este nici curajul, nici voința de a descoperi, de a găsi acel lucru. Curaj, voință, experimentare și perseverență!!! Citește, Privește, Caută peste tot în jur și găsește acel lucru care te face să zâmbești fără motiv, care te provoacă și care iți aduce pace și liniste în suflet.

4. Ne-ai zis că ești mămică. Cum împaci pasiunea ta cu atenția pe care trebuie să i-o acorzi micuței tale?

Este cu adevărat o provocare, dar am învățat și încerc să îmi administrez timpul și acțiunile cât mai bine. Și bineînțeles, noi facem totul împreună: pictez cu ea pe lângă mine, în oraș sau la întâlniri tot împreună.

5. Dacă ar fi să alegi cel mai minunat moment al vieții tale, care ar fi?

Cand am devenit mamă, cand am devenit conștientă că sunt mamă!

6. Care e povestea nunții tale? 

 De mică am visat la nunta mea. Si a venit  imediat după ce am terminat masteratul. Pentru mine, a fost de poveste, am vrut să creez o poveste despre noi, natură și culoare. Dar, în același timp a venit cu multe provocări personale: să îmi realizez singura invitațiile, aranjamentele și decorul cât mai artistic. Pot spune că de aici s-a născut ideea și dorința de a picta invitații de nuntă personalizate și originale, care sa ilustreze povestea și personalitatea fiecărui cuplu.

 

7. Dacă ai fi o pasăre, ce pasăre ai fi? De ce?

Cred că vultur. Pentru ca locuiește în munți, la mare înălțime.

8. Care e sfatul tău pentru fetele acestei generații?

Nu încetații să visați, sa va descoperiți si redescoperiti pe voi înșivă, sa va iubiti asa cum sunteti, sa priviti mai mult la calități decât la defecte (mai ales cele fizice). Fiti originale! Fiți voi, exact așa cum sunteti, nu cum vor alții să fiți! Citiți mult, călătoriți, trăiți! Folow your dreams!!

Cum scrie Dumnezeu poveștile de dragoste…

Privesc stelele și mă gândesc la măreția lui Dumnezeu. Cum El a aranjat planetele și stele, a creat universul și pământul. Ne-a creat pe noi și ne-a dat viață. O viață minunată putem spune. Cunoaștem cum a căzut omul în păcat și cum a ales greșit rupând astfel relația cu Dumneze. Totuși, dragostea Lui pentru noi nu s-a micșorat. Dragostea Lui ne-a salvat. El e minunat și în această dragoste a Lui dacă te ascuzi poți să ai din nou ce s-a pierdut în Eden: o relație cu Dumnezeul tău. Poate spui ca aceste lucruri nu au legătură cu îndrăgostitul și poveștile de dragoste la care visăm. Dar, de fapt, fără dragostea Lui în viața noastră nu putem iubi cu adevărat, frumos și pur.

E frumos, e foarte frumos când te lași pe brațul Domnului și îi încredințezi lucrările în mâna Lui. Te bucuri când inima începe să bată altfel, chiar bate altfel când te îndrăgosteși. Dar nu uita că ea e înșelătoare și avem nevoie de înțelepciune pentru a ști de cine să te îndrăgosteși. E minunat să îl lași pe El să pregătească traseul relației voastre și să crezi că orice s-ar întâmpla El îți e destul. Și aici e secretul unei relații fericite: inima să îți fie plină de Dumnezeu. El să fie totul în viața ta și atunci soțul tău va fi o bucurie pentru tine. Atunci nu vei căuta în relația vostră izvorul dragostei, ci vei iubi din iubirea lui Dumnezeu. Încarcă-te de dragoste din izvorul ceresc ca să poți să îți iubești viitorul soț cu adevărat. Lasă inima și mintea să se îndrăgostească în armonie și roagă-te să te îndrăgostești de persoana potrivită.

Când Dumnezeu îți scrie povestea de dragoste indiferent de temperamentul și caracterul tău și a modului în care te raportezi la dragoste( adică poate ești mai dramatică, mai sensibilă sau mai realistă) cu toate acestea, vezi și pur și simplu te bucuri de mdul în care El orchestrează decorul. Te bucuri că Dumnezeu a creat dragostea, că El este dragoste și că ne învață și pe noi să iubim. Nu e nimic mai frumos decât să aștepți timpul Lui. Să nu deznădăjduieși și să îți lipești inima de El. Atunci vei vedea cum se va aranja decorul și pentru tine.

Sursă foto: Pinterest

Bora Estera

 

Povești de dragoste scrise de Dumnezeu

Am început de la vârsta de 15 ani sa ma rog pentru viitorul meu soț. Îl aminteam aproape in toate rugăciunile, imi doream sa stiu cine va fi. A trecut un an, doi. Îmi doream tot mai mult sa aflu cine e. Mă gândeam că poate l-am văzut . Poate il cunosc deja, si chiar asa a fost. Ne cunoșteam de 2 ani, dar pana atunci nu a fost nimic intre noi. Ne vedem in fiecare sambata seara la tineret și duminica la biserica. Dumnezeu a stiut exact cand sa ne unească, când am fost amândoi pregatiti.

Și a fost cam așa… 
Am avut un vis. Eram eu in fata biserici si il asteptam . A venit la mine, mi-a spus ceva frumos la ureche, m-a îmbrățișat, ne-am luat de mână și am plecat. 
Multa vreme m-a frământat visul pe care l-am avut. După cam o luna a inceput el sa imi scrie mesaje. Am vorbit aproape zilnic.
După o vreme am mai avut un vis.

Eram in ziua nunți mele îmbrăcată în rochie de mireasă si aveam invitația de la nunta in mana. Pe ea scria numele lui și al meu.
După un timp i-am împărtășit și lui visele pe care le-am avut. Am vazut clar voia Domnului cu privire la viețile noastre. 
Ne-am căsătorit și avem o fetiță minunata. În februarie am împlinit 2 ani de la căsătorie.
Este buna așteptarea, când viața ta e in mana Domnului si El iti scrie povestea!

 

Cu drag, 

Rebeca

Povești de dragoste scrise de Dumnezeu.

Povestea noastră a inceput banal, ar spune unii, însă noi știm că Dumnezeu a scris cu dragoste fiecare frază din ea. Îmi place mult locul în care ne-am văzut prima oară. O biserică mică, veche, unde s-au adunat mai mulți tineri din județul Arad pentru a se închina împreună lui Dumnezeu. Acolo a fost rugat să dea un îndemn la rugăciune și G., cel pe are atunci nici nu gândeam că Dumnezeu il va pregăti pentru a-mi fi soț. Mi-a plăcut de la început pasiunea cu care vorbea și simplitatea lui. Un om „normal” in standardele pe care mi le stabilisem eu, nimic deosebit. Abia mai tarziu am văzut ce frumos a știut Dumnezeu să modeleze caracterul lui, și ce bărbat special făcuse din el. După programul din acea seară, s-a întins o masă (la fel de simplă) pentru noi toți, și am putut interacționa mai mult. Nu știam că G. și cu mine aveam mai multe cunoștințe comune, așadar ne-am „intersectat” la un moment dat și atunci am facut cunoștință. Câteva cuvinte, un zâmbet…un inceput atât de stangaci. 

Au urmat mai multe întâlniri tot în cadrul adunărilor noastre la biserică, pentru că eu deja intrasem în al doilea an de facultate și veneam destul de rar acasă. Așadar, au urmat mai multe discuții, de data aceasta mai lungi, în care ne-am împrietenit, după are am facut și schimb de numere. Eram atât de stângace în relația noastră de prietenie și nu știam de multe ori cum să mă comport, fiind prima mea relație de acest gen cu un băiat. Au urmat 4 luni în care ne-am văzut foarte rar și ne era destul de greu să ne cunoaștem doar prin intermediul telefonului și scurtelor mele vizite acasă, însă Dumnezeu ne-a condus fiecare pas înspre celălalt. După această perioadă, deja devenise clar pentru mine că G. are intenții serioase. Aveam deseori discuții despre familie, concepte importante din viață, păreri despre anumite subiecte mai deosebite, și îmi plăcea atât de mult faptul că era atat de sincer cu mine. Începusem să cerem în mod special Domnului un răspuns cu privire la căsătorie. A urmat o perioadă de luptă spirituală pentru amândoi, pentru că ne confruntam cu tot felul de gânduri și eu încă nu primisem un „răspuns” foarte clar. Țin minte că într-o seară, pe când eram singură în camera de la cămin, m-am rugat Domnului să îl scoată din viața mea pe G. dacă nu este voia Lui ca noi să fim împreună. Mi-a fost atât de greu, pentru că deja inima mea se alipise într-un fel de el. Nu peste mult timp, Dumnezeu mi-a răspuns printr-un vis care mi-a fost atât de clar și eram convinsă că era din partea Lui, deoarece pe parcurs vedeam în G. răspunsul meu la rugăciuni. Dumnezeu vorbea conștiinței mele, în modul în care nu mă puteam îndoi. Simțeam așa o ușurare, o așa bucurie că nu suntem singuri pe acest drum!

Sosiseră sărbătorile de iarnă și, fiind în vacanță, am avut mai mult timp în familie. Am profitat de acest fapt și, în seara de 2 ianuarie 2017 am stat pentru prima dată de vorbă cu tatăl meu despre ceea ce ce întâmpla în viața mea (pentru că mama mea era în acel moment destul de bolnavă și mersese mai devreme la somn…oricum, mie îmi luase destul de mult până mi-am luat inima în dinți.). Precizez că eu eram de conceptul că nu voi veni înaintea părinților mei decât cu o relație serioasă, însă nu știam că imi va fi atât de greu să le povestesc aceste amănunte atât de sensibile pentru mine, fiind și prima mea ocazie când făceam asta. Îi mulțumesc Domnului pentru fiecare cuvânt pe care mi l-a spus tatăl meu în acea seară, pentru răbdarea și simpatia cu care mă asculta. În dimineața de 3 ianuarie mama deja era toată un zâmbet, începuse să imi ceară detalii despre el. Eh, și fiind mezina familiei trebuia să mă aștept la o serie de tachinări din partea fraților mai mari
.
Mă simțeam într-un fel bine pentru faptul că ai mei știau acum, aveam și un sentiment de siguranță. După cum era de așteptat, a urmat și vizita lui G. și a părinților lui la noi, în care am discutat foarte multe aspecte legate de viitorul nostru. Am stabilit că, dacă Domnul aduce la „bun sfârșit” toată acestă perioadă, ne vom căsători după ce eu voi termina facultatea, însă ne-am simțit încurajați de faptul că părinții noștri ne vor susține în rugăciuni. Fiind o perioadă destul de lungă și văzându-ne destul de rar (eu petrecând câteva luni la câțiva frați în Germania), a fost nevoie de multe rugăciuni ca Dumnezeu să ne pregătească pentru viața de familie. Îi mulțumesc acum pentru toată această distanță pe care El a folosit-o pentru a ne prelucra.

La un an distanță, pe 3 ianuarie 2018 am fost cerută în căsătorie de iubitul meu G. și „acel DA” pe care i l-am răspuns atunci a luminat fața mea în acea zi. Știam că va urma și această cerere, însă nu știam că voi fi umplută de atatea sentimente frumoase în momentul în care el a îngenuncheat. Nu după mult timp, am făcut și logodna. Mulțumesc Domnului pentru păstorul meu, care ne-a îndrumat atât de frumos.
Așadar, a urmat anunțarea bisericilor din care noi făceam parte că „dragii noștri tineri au fost logodiți și cu ajutorul Domnului vor avea nunta in 9 septembrie 2018”. 🙂
Era așa frumos sentimentul că eram promiși unul altuia și am fost binecuvântați să avem lângă noi oameni care să ne ajute și să ne îndemne, însă au fost și foarte multe piedici. Multumim Domnului că a vegheat asupra noastră și a păzit pașii noștri.

Ziua de 9 septembrie a fost de departe cea mai frumoasă zi din viața noastră. În acea dimineață, imediat după ce m-am trezit am stat și m-am gândit „Bun, deci am ajuns ziua…”. Mă simțeam copleșită de emoție și bucurie pe care nu am mai simțit-o niciodată.
Mulțumesc lui Dumnezeu care a facut-o o zi călduroasă, plină de bucurie. Am avut alături oameni care au trăit bucuria împreună cu noi, și toți cei care ne-au fost alături în acea zi au fost o mare binecuvântare. Se spune că mirii sunt de obicei atât de stresați și nu reușesc să trăiască fiecare lucru care se petrece la nunta lor, însă noi ne-am bucurat de o așa liniște și pace și putem spune tare EBEN-EZER, până aici, Dumnezeu ne-a ajutat!

De la nunta noastră au trecut aproape cinci luni, și am învățat că dragostea se manifestă în atatea moduri, de multe ori așa simple! O pătură întinsă în timp ce dorm, vizitele pe care ni le facem unul altuia la serviciu, trezitul de la 4 dimineața pentru a-i pregăti pachetul pentru acea zi, grija ca cel de lângă mine să aibă pantofii curați, și mă bucur că în mesajele noastre actuale nu se regăsește doar celebra listă de cumpărături! 


Evident, întâmpinăm și greutăți, și în căsnicia noastră nu sunt numai flori, însă știm că Dumnezeu ne-a ales mai întâi și tot El o să ne poarte de grijă.
Cu drag, 
Tabita Iurcea
P.S. Dacă și tu ai o poveste scrisă de Dumnezeu, nu ezita să mi-o trimiți. Multe fete vor fi încurajate de povestea ta! 

Cum îți așterni în așteptare, așa vei culege în căsnicie

Da, harul există. Nu se poate contesta asta. Nu cred în ”un băiat a avut mai multe relații”= nu va avea o soție minunată. Sau invers. Nu. Și nu despre asta voi vorbi în articol. 

Da, cred cu tărie în a te păstra cât mai mult, fizic, psihic și emoțional pentru viitorul soț, dar uneori nu iese chiar cum vrem. Dar există pocăință și există har, iar noi nu ne pângărim doar pentre a se înmulți harul. 

Dar sunt unele lucruri pe care le vei avea în căsnicie, fie că nu ai avut vreo relație, fie ai avut vreo 10. 

  1. Caracterul 

Nu se poate să mergi în căsnicie cu un caracter și în relație să ai alt caracter. Apoi nu există așa ceva. Nici să vrei. Dacă înainte ai mințit, ai să minți și după. Dacă înainte te certai din orice, te vei certa și după. De te supărai dintr-o privire, așa vei face și după. Cred că ai prin ideea. Nu primim un caracter nou după ziua nunții. Nup. 

Așa că te întreb. Așa cum ești azi, cu bune și cu rele, crezi că e potrivit pentru un drum în noi? Acum poate poți să îi trântești mamei ușa în nas, dar pornirea aceea o vei avea și după căsnicie și soțul tău nu cred că va fi prea încântat de ea. 

2. Obiceiurile

Nu cred că există persoană mai dezordonată decât mine. Dacă există să îmi scrie un mesaj să îmi mai alin conștiința. Să revenim. Pe masa mea mereu vei găsi ce nu îți trebuie în acel moment și niciodată ce îți trebuie. Da, e undeva pe acolo. Așa e și în cazul hainelor. Ce voi spune, nu e spus cu mândrie. 

Pentru că la mine în sertare găsești de toate, ieri le-a pus mami în sac. Da, pe toate. Cu amenințarea: ”Dacă nu le sortezi, le pun găsești în curte.” Da, o să ziceți că ce maturitate e asta. Păi, la mine erau bine. Erau în sertar. Doar că atunci când am nevoie de ceva îmi ia vreo jumătate de oră să găsesc acel obiect. Credeți că în momentul în care voi spune ”da” voi deveni ordonată? Nici gând. Mă tot rog ca soțul meu să fie foarte ordonat, dar nu e prea corect să mă rog așa. Trebuie să muncesc acum pentru asta. 

Dacă o veți întreba pe bunica mea la ce mai am eu de lucrat, vă va spune: ”Învață să faci un blid de mâncare.” 

Nu știu în ce domenii ești tu mai deficitară. Fii sinceră cu tine. Dacă nu poți să faci asta, întreabă-ți părinții sau frații. O vor face cu bucurie. 

3. Relația cu Dumnezeu

Ne dorim un șot care are o relație puternică cu Dumnezeu, și e foarte bine. Dar dacă nu avem noi o relație cu Dumnezeu, tot ce vom reuși să facem va fi să îl tragem pe el în jos. Nu vei fi mai spirituală după ce te măriți. Nup. Ceea ce pui acum în inima ta, aia vei culege după ziua nunții. 

Memorezi versete săptămânal? Așa vei face și atunci. 

Ai o zi de post pe săptămână? O vei avea și atunci. 

Citești zilnic din Cuvânt? Așa vei citi și atunci. 

Dacă acum te uiți toată ziua la filme, cam asta vei face și după. Dacă acum vorbești cu 10 băieți, cam asta vei face și după. Da, poate nu la început, că atunci e mare dragostea, dar după ce trec fluturașii, vei dori ceva mai multă atenție, vei vrea să fii apreciată de mai mulți băieți. Nu spune că nu mă crezi. E un obicei pe care îl formezi acum, nu vei putea să te debarasezi de el într-o zi. 

Dacă ai probleme emoționale care te apasă, rezolvă-le înainte de a spune ”da”. Dacă nu ai cu cine să vorbești, poți să îmi scrii. Dar nu intra cu ele în căsnicie. Nu o fă. Va fi greu. Nu intra cu bagaje îmbâcsite în căsnicie. Va fi mult mai greu să scoți mirosul din ele după. 

Draga mea, cum îți așterni așteptarea, așa vei culege căsnicia. 

 

 

 

Maurizia Nicoară: povestea unei inimi puternice

Pe Mau nu o cunosc personal. Blogul ei mi-a cucerit inima de câțiva ani buni. Are un stil de scriere între apus și răsărit, un stil mereu sincer. Un om echilibrat, cu o poveste puternică în spate. M-a susținut de multe ori în rugăciune, chiar dacă nu ne știm încă în realitate. Am vrut să o cunoștem mai bine și să învățăm câteva lecții de viață de la ea, așa s-a născut acest interviu. Și provocarea de la final. 

  1. Spune-ne un pic despre tine, unde locuiești, ce studiezi, câți ani ai.

Mă numesc Maurizia, am 21 de ani și sunt din Ploiești. Sunt studentă în anul II la Facultatea de Litere și visez la a fi profesoară. Da, visez, deoarece încă nu am curajul de a crede acest lucru. Îmi place să scriu și să îmi imaginez că trăiesc tot ceea ce nu pot trăi în prezent (încă, sper). Sunt o fire închisă și deschisă, curajoasă și extrem de timidă. Uneori acționez spontan, așa că e destul de greu câteodată să îmi dau seama de ce sunt în stare.

 

2. Cum te-ai apucat de blog? 

Blogul a fost tot o alegere spontană. Nu m-am gândit vreodată că cineva va sta să citească textele mele, darămite să îi și placă și să se regăsească.
Scrisul face parte din mine de când eram un copil. Mă revăd așa, vag, scriind în niște carnețele pe care le-am aruncat la gunoi și acum îmi pare tare rău. În scris mă eliberam. Îmi vărsam supărările, nervii și lacrimile pe pagini.
După cum spuneam, nu știu să îți spun de ce am făcut blogul. Așa mi-a trăznit, așa l-am creat, fără să mă gândesc că îl voi ține până în prezent. Anul acesta se fac patru ani de când îl folosesc și mă minunez de cum Dumnezeu răspunde altora prin ceea ce scriu. Am vrut de mai multe ori să îl șterg sau să renunț la a mai posta pe el, dar până la urmă nu am nimic de pierdut, ci numai de câștigat. Atât timp cât pot fi o binecuvântare prin blog, sunt onorată să îndeplinesc rolul meu.
În caz că te întrebi de titlu, m-am gândit la libelulele acelea cu aripi albastre sau argintii. Îmi plac mult. Le-am văzut ca mici stele care lucesc. Și cumva, așa suntem și noi. Sau ar trebui să fim. Să fim stele într-o lume de întuneric, acoperită în noapte.

3. Ce reprezintă scrisul pentru tine? 

 Scrisul pentru mine înseamnă înlănțuire de tristeți și bucurii, împletită cu întrebări și dileme. Scrisul e durere și ușurare, abis și vârf de munte. Depinde de zile și de stări. De ce doare? Câteodată e teribil să te pui pe foi. Câteodată nu știi ce e cu tine și nu știi ce să scrii. Câteodată ai senzația că nu exiști, că e altcineva care trăiește prin tine. Și atunci e durere. Și suferință. E greu să te așterni și cu atât mai greu să recitești cândva ce ai scris acum. Uneori, pur și simplu nu ne putem accepta. Nici măcar noi

4. Care e cartea care te-a marcat? 

Hmm… Nu pot alege una. Chiar îmi e imposibil. Cărțile care mi-au schimbat felul de a privi în jur și felul de a gândi sunt cele scrise de Svetlana Aleksievici, Cella Serghi, Dan Puric, Harper Lee, F. S. Fitzgerald și lista poate continua. Ca un exemplu de carte preferată și pe care aș reciti-o mereu este Citadela, scrisă de Antoine de Saint Exupery.

5. Cum ți-ai ales facultatea? 

Aș putea spune că facultatea m-a ales pe mine. Având o sete pentru cultură, cărți, curiozități și întrebări, am decis că Facultatea de Litere ar fi singura care ar putea potoli valurile acestea, însă de când sunt studentă în cadrul secției menționate, parcă marea interioară s-a agitat și mai tare. Nu regret o secundă. Cu toate că în perioada liceului visam să fiu în altă parte, cu timpul am realizat că sunt unde trebuie să fiu. Am dat peste niște colegi minunați, am întâlnit niște exemple extraordinare de profesori și am legat prietenii care vor ține o viață întreagă. Dacă eram în alt loc, nu aș fi cunoscut nimic din ce am acum. Toate lucrurile au un scop profund pe care îl vom vedea mai devreme sau mai târziu.

5. Care este cea mai mare frica a ta?

În prezent, frica de a trăi degeaba. Cred că ar fi cel mai mare regret al meu. Să am viață și să nu profit de ea la maximum într-un mod sănătos și benefic atât pentru mine, cât mai ales pentru cei din jur. Uneori mă gândesc la câți oameni au murit în secunda în care eu mi-am pus întrebarea, iar eu încă respir. Ce am făcut eu pentru fericirea altora? Am sădit ceva în inima lor? Am putut fi o binecuvântare, o lacrimă, un zâmbet, o mână întinsă pentru ei? Am trăit cum se cuvine? Am făcut lucruri care să mă ridice pe mine, care să mă facă să râd și care să mă facă să iubesc viața aceasta care, pe cât e de lungă, pe atât e de scurtă?

6.  Unde te vezi peste 5 ani?

Nu știu, sincer. Dar aș vrea să fiu pe drum, cu un ghiozdan în spate, scriind și cunoscând oameni. Îmi place mult să călătoresc și cu toate că nu am ocazia mereu, această dorință e ca un foc care crește de câțiva ani de zile. Aș vrea să fiu o profesoară bună, să fac ceea ce trebuie cu mare dragoste și să pun în inimile copiilor un sâmbure de umanitate, începe să dispară.
Dar nu știu sigur. În 5 ani se pot întâmpla foarte multe. Din păcate, sunt genul de om care nu poate să plănuiască ceva pentru viitor, dar nu știu de ce. Uneori e bine, dar alteori e teribil. Poate e doar de moment, sper ca în timpul apropiat să pot depăși această barieră.

7. Care e cea mai frumoasă amintire a ta? 

Cea mai frumoasă amintire a mea este una din vremea când aveam 8 ani. Eram plecată cu bunicii mei la cineva la țară și persoana respectivă avea o curte imensă. Întotdeauna am avut o plăcere să văd cu ochii și cu mâinile, așa că mereu scoteam morcovii din pământ, cartofii, rupeam ardeii, vinetele, roșiile, numai să pipăi, să cunosc, să simt cu mânuțele mele.
Curtea era păzită de doi câini mari și îmi era frică de ei, așa că nu mă puteam duce mereu. Dar într-o zi, mi-am făcut curaj și am trecut în grădină, singură. Grădina era cumva, nu știu, urcai pe ea. Era plină de meri, de pruni și alți pomi fructiferi. Când am ajuns în punctul cel mai înalt al curții, m-am oprit și m-am întors pentru a privi în spate. Nu pot să explic prea bine ce am simțit atunci, dar a fost extraordinar. Era cerul de apus, se vedeau dealurile în depărtare și era o liniște pe care o puteai auzi. Pur și simplu nu am făcut nimic, ci numai ascultam. La un moment dat, clopotele bisericii au început să bată tare, repede. Imaginea aceea cu biserica albă, vârful crucii, liniștea, cerul nu o pot uita. Atunci a fost prima dată când L-am simțit pe Dumnezeu. Un copil de 8 ani întâlnise pentru prima dată conceptul de frumos.
Când îmi aduc aminte de acest moment, mereu îmi apar lacrimi în ochi. De ce, nu știu. Însă încerc să nu uit nimic din ce am văzut și trăit atunci. E amintirea mea pe care o păstrez cu grijă si sfințenie.

8.Cum ar arăta o povestioară despre curaj scrisă de Maurizia? 

– Treci peste, trăiește și iubește.
A spus-o cu atâta ușurătate, încât ai fi spus că e firesc să pot face acestea, după tot ce am pățit.
– Eu cred că îți lipsesc câteva țigle, tu nu mă înțelegi deloc!
– Doar pune-ți mâna pe inimă și simte.
– E o nebunie. Nu, tu chiar nu ești întreagă.
– Nu știi că doar nebunii iubesc și trăiesc?
– Ar cam trebui să revii cu picioarele pe pământ și să vezi realitatea. Eu nu mai pot face asta.
– Ba poți, dar îți este frică.
– Frică? Mie? După toate luptele? Hah, nu, nu e adevărat.
– Atunci, ce pierzi dacă simți?
– Și să mă las distrus din nou?
– Cicatricile pot înflori dacă alegi să pășești în lumină.
– Iar începi cu filosofiile tale.
– Recunoaște că îți este atât de frică, încât nu vrei să treci de linie. Viața te va lovi chiar dacă îți construiești citadele în jurul inimii. Dar pierzi atât de mult din minunea de a trăi! Știi câți au ales să își pună bolovani în loc de inimă în piept? De ce să renunți numai din cauza unor lupte? De ce să stai în întuneric, de ce pui soarele în colțul foii? Locul lui e pe întregul Cer. Trăiește, chiar dacă te-au rănit. Iubește, chiar dacă ai primit ghimpi. Frânturile transformă sufletul într-un vitraliu, iar oamenii se vor minuna de culorile tale.
– Și de ce am nevoie ca să fac asta?
– De curaj.

 

9. Dacă ai fi un simț, care ai fi? 

Vai, asta da întrebare, haha! Aș fi simțul vizual, spre a îndrepta privirile dincolo de ce se vede.

10. Cum ce te mai ocupi pe lângă scris? 

WhatsApp Image 2019-03-09 at 17.21.19

 

Îmi place să încurajez oamenii, așa că realizez sticle cu diverse încurajări, versete biblice pentru fiecare zi, pentru o lună sau pentru un anumit eveniment.

 

 

PROVOCARE

Dragă Mau, pentru a îndrepta privirea oamenilor pentru frumos, te provoc să aduni 2 prietene și să împărțiți mesaje de încurajare femeilor din orașul tău. Și da, trebuie să ne povestești cum a fost într-un articol. Și poze. Te îmbrățișez și mulțumesc pentru că ți-ai deschis inima. 

Îndrăgostirea și dezamăgirile băieților

           Nu știu despre voi, dar eu am trăit o bună vreme crezând că viitoarea mea parteneră de viață există pe undeva și că cel mai probabil aleargă din gară în gară încercând să prindă trenul spre mine. Sau nu. Eu alergam de fapt din gară în gară încercând să găsesc o anume ea. În orice caz, această ființă era reală, umană și avea destinul definit: urma să fie a mea și numai a mea.

Interesant, deși nu o întâlnisem încă, începeam să o cunosc. O cunoșteam eliminând variantele una câte una: persoana asta nu are cum să fie ea fiindcă … , persoana cealaltă e prea… ca să fie ea. Uneori, doar observam persoane în trecere și îmi ziceam scurt: ea nu e așa. Fără să îmi dau seama, cea pe care o căutam dobândea exact acele calități care le lipseau celor din jurul meu. Devenea tot mai clară în mintea mea, dar tot mai greu de găsit.

Toată investigația aceasta minuțioasă despre cum e ea, se întâmpla cu becul stins, în negura subconștientului – nu bănuiam nimic. Am ajuns să aflu de dialogul acesta doar în urma unor căzături dintre cele mai misterioase; falling in love– parcă le zice. Sunt misterioase, fiindcă acțiunea căderii pare că se produce antigravitațional. Te simți ușor, cerul e mai aproape decât niciodată și pare că urci pe culmi inaccesibile ție până atunci. Însă plutirea are loc doar înspre reflecția cerului în balta din fața ta și singura piatră spre care te îndrepți e bolovanul din mijlocul bălții. Te ridici, te scuturi și mergi mai departe spre cea care pare să fie de fapt ea. Pentru o vreme ești bine, te bucuri de viață, dar dintr-odată te vezi iar pe orizontală. E aceeași baltă, cu același bolovan. Cumva, te ridici și de data asta și continui să mergi la fel de încrezător, sperând că în final o vei întâlni pe ea. Însă, la un moment dat, ea îți apare brusc în față; e mai reală decât niciodată. Fără să eziți, înaintezi înspre ea, o atingi ușor, când…

***

           

E o înlănțuire de adevăruri incomplete, atent alese, care te împinge dinspre tine însuți și dinspre realitate. Îți lasă iluzia libertății, dar te miști continuu în jurul aceluiași axis mundi. Curge prin vene ca un ser de satisfacere emoțională, însă în urmă rămân țesuturi paralizate. Senzațiile se amplifică, crezul se întărește, dar asta doar fiindcă circuitul se scurtează și ideile conglomerează. Te uiți la viitor, exiști în viitor și vrei cu orice preț să îl faci prezent, însă uiți că timpul curge doar într-o direcție: dinspre prezent spre viitor. Mai mult, ai ajuns să-ți fie frică să calci în prezent, să te oprești și pur și simplu să inspiri prezentul; te-ar face să-ți scapi viitorul ca pe un balon cu heliu. Ești în închisoarea perfectă: explorezi la infinit, dar tot timpul din spatele pereților de sticlă.     

 

        Da, e vorba de romantizare. (Prefer romantizare și nu romantism fiindcă mă refer la acțiunea de convertire la o atitudine de tip romantic.) Romantizarea e acțiunea prin care activăm doar acele valori care promit o satisfacere superioară. Romantizarea îți simulează cel mai bun scenariu și ți-l imprimă pe retină. Romantizarea te face să extrapolezi și te împiedică să explorezi. Felul în care funcționează romantizarea îi permite să convertească – sau mai exact, să trunchieze – orice sistem de valori. Creștinismul și experiența creștină nu face excepție. Ideea de unire (ca într-o îmbrățișare veșnică) cu un el sau o ea, nu este nici ea o excepție; de fapt, pare să fie victima preferată. Asta se întâmplă, fiindcă acest ideal e intim, personal și mai ales uman. Tensiunea excepțională dintre elementul uman și cel divin al acestui ideal te vulnerabilizează spre gesturi eroice și anti-eroice; te oferi și te rezervi întru-totul pentru acela, pentru aceea. Așteptarea e când în pragul ușii pe vârfurile picioarelor, când întinsă pe podea. Pe cum aștepți mai mult, pe cum te expui la tot mai puține activități. Te conservi. Începi să alergi spre un punct fix de la orizont, dar – paradoxal – acesta se depărtează pe măsură ce tu accelerezi înspre el. Romantizarea a fost finalizată cu succes. Ai reușit să faci nemuritoare o parte din tine, dar ai lăsat restul în paralizie. Capul e în nori, dar nu mai știi unde să pui picioarele fiindcă ele nu mai simt nimic. Ai două opțiuni: te smulgi singur(ă) din ideal sau o face realitatea. Vezi tu, romantizarea ți-a promis vârful muntelui doar ca să te pună pe marginea prăpastiei. Fie că te arunci tu, fie că te aruncă ea, ambele te duc la o moarte. Și o renaștere. Un botez prin apa inconștientului.

***

Poate că tot ce am scris mai sus e o romantizare la rândul ei. Poate că romantizarea e doar o pregătire a morții și învierii finale. Poate că romantizarea e o mânecă care oricum ai trage-o e tot timpul pe dos și tu rămâi pe interiorul ei. Sau poate că nici nu îi zice romantizare. Dar din ea am învățat asa:

  • sunt cea importantă persoană pentru mine
  • așteptările dezamăgesc, speranțele împlinesc; deci, mai puține din primele și mai multe din ultimele
  • nu există promisiune care să nu depindă de mine; eu activez orice promisiune
  • nimeni și nimic nu gravitează în jurul meu; tot ce mi se întâmplă e cauza deciziilor, acțiunilor mele; nu mi se întâmplă? nu acționez îndeajuns
  • atrag doar ceea ce sunt; și sunt doar ceea ce fac; gândul e insuficient pentru transformare
  • acțiunea – intențională și responsabilă – are ca scop perpetuarea dorinței, nu atingerea unui anume țel
  • să îmi țin gâtul desțepenit, privirea înainte și să mă obișnuiesc să umblu târâș prin noroi; la propriu.

Cu respect,

UN BĂIAT (N.A.)